Salut și bine ai venit pe această pagină!
Poate fi o întâmplare trecătoare sau poate fi începutul unui nou drum în viață pentru tine. Să ți se așeze exact așa cum ai nevoie și cum e mai bine pentru tine și cei din jurul tău!
Eu sunt Adina Elena Benghea, facilitator constelații familiale și organizaționale, formator pedagogie sistemică și co-fondator Centrul STURZ- Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie.
În urmă cu aproape 4 ani, am început să văd cum acest curs prinde contur, dintr-un loc în care mi-am dorit să împărtășesc celor din jurul meu o cale de a trăi cu părinții în suflet. În acel moment, pentru mine era deosebit de valoros să pot simți din nou că am o mamă și un tată. Părinții mei au murit când eu aveam 12 ani și, prin practica propusă de constelațiile familiale, am învățat cum să trăiesc cu ei chiar și după moartea lor. Mi-am dorit să arăt această cale și altor oameni, știind ca la fel ca mine mai sunt mulți alții.
Stând cu tema aceasta și așezând pe hârtie, lucrând la cabinet și în grupuri de constelații familiale, inima mi s-a deschis tot mai mult și am început să descopăr cum trăiesc, nu doar cu tata și cu mama în suflet, ci cu întreaga mea familie. Este o constatare destul de firească atunci când lucrezi cu moștenirea transgenerațională și nu pare nimic extraordinar, însă pentru mine a fost pentru că nu era doar la nivel teoretic, ci complet experiențial. Atunci câmpul s-a deschis tot mai mult și am făcut loc întregii familii, cu tot ce aparține.
Atunci am știut că și mai mulți oameni s-ar putea bucura de aceste resurse pe care le-am primit de la formatorii mei în constelații familiale, Barbara Morgan și Dragoș Riti, de la formatoarea în pedagogie sistemică Bibi Schreuder și de la formatorii de la Institutul Bert Hellinger din Olanda, Jan Jacob Stam, Barbara Hoogenboon și Antoon de Kroon. Le mulțumesc și le sunt profund recunoscătoare tuturor! Îi port în inima mea.